"În amurg, spre infinit", o nouă carte lansată cu ajutorul deputatului Manuela Mitrea

de Carmen MOCANU Vineri, 05 Aprilie 2013 150
Scriitoarea Amalia Maria Ionescu a lansat o nouă carte cu titlul "În amurg, spre infinit" cu sprijinul parlamentarului constănțean Manuela Mitrea. Evenimentul a avut loc la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Constanța.
"La fel ca și cu alte ocazii, doamna deputat a fost sprijinul și stâlpul acestei cărți. Îi mulțumesc și pe această cale pentru toată susținerea oferită", a declarat autoarea volumului.
Cele două s-au cunoscut cu mai mulți ani în urmă, în momentul în care fosta profesoară s-a dus la cabinetul parlamentar din Constanța al Manuelei Mitrea pentru a-i cere ajutorul în editarea unor cărți. 
Scriitoarea Amalia Maria Ionescu este autoarea celor trei volume "Parfum de liliac", toate editate cu sprijinul deputatului Manuela Mitrea.
Noua carte cu titlul "În amurg, spre infinit" descrie cum este să trăiești într-un Cămin pentru Persoane Vârstnice. Textul este însoțit de imagini care prezintă aspecte din viața de cămin, dar și pe cei care locuiesc sau muncesc acolo.
Fostă profesoară de istorie, Amalia Maria Ionescu are 77 de ani. Ea locuiește la Căminul pentru Per-soane Vârstnice și toate veniturile pe care le obține din vânzarea cărților ei le donează bisericii din incinta căminului.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei