Duminică, 07 Iunie 2026

În sfârșit, s-a dat startul! Lacul Tăbăcărie intră în modernizare. Malurile și promenada vor fi refăcute

de Carmen MOCANU Miercuri, 04 Martie 2026 340 1 min citire
Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a anunțat că au început lucrările de reabilitare și consolidare a malurilor Lacul Tăbăcărie. Anunțul a fost făcut printr-o postare publicată pe pagina sa de socializare.
Intervențiile vizează reabilitarea parapeților din beton și modernizarea zonelor de promenadă din jurul lacului. Potrivit edilului, valoarea contractului se ridică la aproximativ 25 de milioane de lei, fără TVA, iar termenul maxim de execuție este de 21 de luni.
Au început lucrările de reabilitare și consolidare a malurilor lacului Tăbăcărie. Intervențiile vizează reabilitarea parapeților din beton și a zonelor de promenadă. Valoarea totală a contractului este de aproximativ 25 de milioane de lei (fără TVA), iar durata de execuție a lucrărilor este de maximum 21 de luni. Continuăm!", a transmis primarul.
Contractul pentru proiectul „Reabilitarea și consolidarea malurilor lacului Tăbăcăriei" a fost semnat în luna septembrie a anului trecut, după finalizarea procedurii de achiziție publică și atribuirea lucrărilor.
Autoritățile locale susțin că proiectul urmărește revitalizarea și regenerarea urbană a zonei, creșterea atractivității parcului și a împrejurimilor, dar și dezvoltarea unui nou punct de interes pentru activități recreative, culturale și sportive.
Investiția prevede refacerea zonelor de promenadă și a trotuarelor, consolidarea malurilor prin lucrări moderne și amenajarea unui podeț pietonal care va asigura o nouă legătură între zonele lacului.
Reprezentanții Primăriei au precizat că lucrările vor fi realizate cu respectarea normelor de siguranță și a celor de protecție a mediului, iar la final zona ar urma să devină un spațiu modern și atractiv atât pentru locuitori, cât și pentru turiști.
Taguri
Articolul anterior Iranul amână funeraliile ayatollahului Khamenei prevăzute miercuri
Articolul următor Guvernul Republicii Moldova instituie stare de alertă în sectorul energetic pentru 60 de zile

Comentează știrea

Gigi
5 martie

Poate curăță și și și dezastrul ecologic din apă. În special de pe canalul care face legătura cu lacul Siutghiol. Hei marii inspectori de la toate gărzile din lume voi ce păziți?

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei