Conform prevederilor OUG 70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece, s-au aprobat un număr de 1909 ajutoare pentru încălzirea locuinței cu energie termică, gaze naturale, lemne, cărbuni și combustibili petrolieri. Conform ordonanței, se vor efectua anchete sociale pentru cel puțin 60% dintre beneficiarii dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinței, de către personalul Direcției de Asistență Socială Năvodari. Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Constanța a stabilit nominal beneficiarii cărora li se vor efectua anchete sociale, astfel DAS Năvodari a primit tabelul cu beneficiarii unde asistenții sociali se vor deplasa. Aceștia vor analiza veridicitatea datelor prezentate în cererea de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinței. Drept urmare, este necesar ca locuitorii orașului Năvodari să colaboreze cu asistenții sociali din teren. Conform art. 29 alin. 4 din prezenta ordonanță, refuzul de a furniza informații cu privire la numărul de membri de familie și veniturile acestora, necesare pentru întocmirea anchetei sociale conduce la încetarea dreptului începând cu luna următoare și recuperarea sumelor acordate cu titlu de ajutor.
- Publicitate -