Joi, 04 Iunie 2026

Info

de Cuget Liber Miercuri, 12 Decembrie 2007 225 1 min citire
Deputați, cumpărători ai RAAPPS
Deputații au decis, ieri, că cei ce au în chirie imobile RAAPPS le pot cumpăra prin încredințarea directă, respingând practic cererea de reexaminare a șefului statului, care susține că licitația trebuie să rămână singura metodă de înstrăinare a bunurilor imobile respective.
Audiere publică pentru taxa de primă înmatriculare
Purtătorul de cuvânt al PC, Bogdan Ciucă, a anunțat ieri că membrii grupului parlamentar pe care îl conduce va depune o solicitare către Biroul Permanent al Camerei Deputaților pentru a se implica în organizarea unei audieri publice, alături de Academia de Advocacy, pe subiectul taxei de primă înmatriculare. Bogdan Ciucă a afirmat că oportunitatea introducerii acestei taxe este nu numai o problemă a românilor, ci și una comunitară, urmare a aderării României la UE.
Negocieri pe buget
Social-democrații din Comisiile de buget - finanțe au declarat, ieri, că negocierile cu partidele pe marginea bugetului sunt firești, mai ales în condițiile în care amendamentele propuse indică și sursa de finanțare, precizând că singurul partid care nu a răspuns invitației a fost PD.
Lege pentru liniștea de pe stadioane
Camera Deputaților a adoptat, ieri, legea privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și jocurilor sportive, inițiată de deputatul PRM Dumitru Dragomir, în contextul în care reprezentanții tuturor partidelor parlamentare au subliniat utilitatea acestei reglementări.
Articolul anterior Reciclarea mentalităților
Articolul următor Ricky Martin nu e gay. Doar prietenul lui…

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei