Viceprim-ministrul Gabriel Oprea a salutat, astăzi, promulgarea legii pensiilor militare de către președintele Klaus Iohannis, apreciind că decizia reprezintă un pas înainte spre normalitatea modului în care statul român trebuie să-și trateze militarii și funcționarii cu statut special din domeniul securității naționale.
- Publicitate -
"Este un demers reparatoriu pe care l-am inițiat la începutul acestui an și care s-a bucurat de aprecierea și susținerea tuturor instituțiilor din domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale, precum și a asociațiilor cadrelor militare în rezervă și în retragere. Finalizarea acestei importante legi este o dovadă în plus că Guvernul, Parlamentul și Președinția României au aceeași viziune responsabilă față de cei care își slujesc țara sub jurământ, asigurând securitate românilor și României", a afirmat Gabriel Oprea, conform unui comunicat al MAI.