Duminică, 07 Iunie 2026

Însoțitorii persoanelor cu handicap, plătiți din banii pentru iluminatul stradal de sărbători

de Adina BOCAI Miercuri, 06 Octombrie 2010 336 < 1 min citire
Consilierii locali constănțeni au aprobat ieri rectificarea bugetului municipiului Constanța. A fost vorba despre reducerea unor cheltuieli pentru a putea acoperi salariile însoțitorilor persoanelor cu handicap din bugetul local. Este vorba de aproximativ 2.000 de persoane cu handicap și tot atâția însoțitori, pentru care, începând de luna trecută, nu se mai alocau bani de la Guvern.
Pentru plata acestora, consiliul local a redus ieri diferite alte cheltuieli prinse inițial în buget pentru anul acesta, printre care și iluminatul stradal de sărbători, ajungându-se astfel la aproximativ 1 milion de dolari, bani necesari pentru a acoperi cheltuielile cu salariile însoțitorilor până la sfârșitul acestui an.
De asemenea, tot în urma rectificării de buget, 19 miliarde de lei vechi alocați inițial pentru alte activități au fost redistribuiți pentru susținerea, în continuare, a gratuităților pe mijloacele de transport în comun.
Articolul anterior Alternative la telecomandă
Articolul următor Dan Chiru, viceprimarul din Agigea, și-a dat demisia "din motive personale"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei