Duminică, 07 Iunie 2026

Instanța a respins cererea de eliberare condiționată depusă de Liviu Dragnea

de Cuget Liber Marţi, 27 Aprilie 2021 241 1 min citire
Instanța a respins cererea de eliberare condiționată depusă de Liviu Dragnea
Magistrații Judecătoriei Sectorului 5 au respins cererea lui Liviu Dragnea de eliberare condiționată. Liviu Dragnea rămâne, așadar, după gratii, el putând face o nouă cerere de eliberare condiționată în 27 iunie, potrivit hotărârii de marți. Decizia poate fi contestată.
Judecătorii au analizat, marți, cererea lui Liviu Dragnea, după ce în urmă cu șase zile, el primise aviz pozitiv pentru eliberare din partea Comisiei Penitenciarului Rahova. Liviu Dragnea a fost audiat prin videoconferință. El le-a spus judecătorilor de la Judecătoria Sectorului 5 că a stat destul în penitenciar și că s-a reabilitat.
"Cred că am stat destul în penitenciar. Vă rog să îmi admiteți cererea. M-am reabilitat și cred că pot face bine dacă voi fi eliberat", le-a spus judecătorilor. Avocata sa a susținut că el întrunește condițiile cerute de lege pentru eliberarea condiționată și că a plătit prejudiciul constatat în dosar. Potrivit apărătorului, la dosar există un punct de vedere al unei societăți comerciale care este dispusă să îl angajeze pe Dragnea după eliberare. În plus, avocatul a spus că el are și o locuință, astfel că "nu va fi o povară pentru societate" și "poate fi integrat ușor". În replică, procurorul DNA a cerut ca Dragnea să mai stea încă șase luni în închisoare. Procurorul a argumentat cu faptul că acesta încă nu acceptă că a încălcat legea și încă susține că a fost condamnat politic.
Taguri
Articolul anterior Florin Cîțu: Avem un weekend important în față. Trebuie să fim vigilenţi
Articolul următor Proiect Sibiu. Câinii dresați să depisteze infecția cu COVID au recunoscut 100% din probe

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei