Comisiile de buget-finanțe se vor întâlni, luni, cu reprezentanții FMI, iar marți cu conducerea BNR cu care vor discuta despre situația creditelor acordate în franci elvețieni, pentru ca parlamentarii să ia, mai apoi, o decizie privind o soluție cât mai potrivită la această problemă.
- Publicitate -
"Vom avea în 9 februarie la ora 13.00 o întâlnire cu reprezentanții FMI, iar în 10 februarie ora 15.00 vom audia conducerea executivă a BNR. Sunt comisii reunite și vom putea pune întrebări, apoi cred că se vor întruni toate condițiile pentru a ne asuma prin vot o soluție în privința creditelor", a precizat președintele comisiei de buget a Camerei Deputaților, Ștefan Viorel.