Duminică, 07 Iunie 2026

Ioan Oltean: Cezar Preda a revenit asupra demisiei sale

de Cuget Liber Vineri, 14 Decembrie 2012 173 < 1 min citire
Ioan Oltean: Cezar Preda a revenit asupra demisiei sale
Liderul organizației județene PDL Bistrița-Năsăud, Ioan Oltean, a afirmat astăzi că Cezar Preda, prim-vicepreședinte al partidului, a revenit asupra demisiei sale.
"Cezar Preda a revenit asupra demisiei, pentru că deciziile nu se iau sub fierbânțeala unui moment, ci după ce lucrurile s-au așezat. N-ar fi trebuit să anunț eu, ar trebui ca el să o facă, dar cum este prietenul meu anunț eu", a afirmat vineri Oltean, înainte de începerea ședinței Colegiului Director Național al PDL. 
Democrat-liberalul Cezar Preda și-a anunțat, luni, demisia de onoare din funcția de prim-vicepreședinte al PDL și din cea de președinte al filialei buzoiene a acestei formațiuni politice.
''Rezultatul de la Buzău, modul în care au ales buzoienii pe 9 decembrie, mă determină să-mi dau demisia de onoare din funcția de prim-vicepreședinte al Partidului Democrat Liberal, precum și din cea de președinte al Organizației Județene a PDL Buzău'', se arată într-o declarație de presă a lui Preda.
Taguri
Articolul anterior A murit inventatorul codului de bare
Articolul următor Cristian Preda și-a anunțat în ședința CDN demisia din funcția de prim-vicepreședinte al PDL

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei