Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a precizat că subiectul privind salariul minim este în analiza premierului Ilie Bolojan, care a spus că, în principiu, nu va crește.
- Publicitate -
Ea a răspuns astfel la întrebarea jurnaliștilor privind variantele luate în calcul la nivelul Guvernului în privința salariului minim și dacă se are în vedere o eventuală majorare, în condițiile în care patronatele au transmis că nu pot susține acest lucru și doresc înghețarea salariului minim pentru anul 2026.
„Subiectul este în analiza premierului și în momentul în care l-am întrebat, mi-a răspuns: în principiu - subliniez, în principiu - salariul minim nu va crește. Dar subiectul este în acest moment în analiza premierului", a declarat Ioana Dogioiu, joi, într-o conferință de presă la Palatul Victoria.