Duminică, 07 Iunie 2026

Iohannis: Am datoria să cer românilor să prețuiască și să cinstească Drapelul

de Carmen MOCANU Vineri, 26 Iunie 2015 93 1 min citire
Iohannis: Am datoria să cer românilor să prețuiască și să cinstească Drapelul
Președintele Klaus Iohannis a transmis, astăzi, un mesaj cu ocazia Zilei Drapelului Național în care afirmă că tricolorul este simbolul absolut al românilor de pretutindeni, punctând că are datoria să solicite cetățenilor să-l prețuiască și să-l cinstească. 
"Tricolorul este simbolul absolut al românilor de pretutindeni. Drapelul Național flutură cu mândrie în Europa și în lume, este purtat cu demnitate de către ostașii noștri în teatrele de operații de pe întregul mapamond și însoțește momentele de bucurie ale victoriilor sportivilor noștri. Cu prilejul acestei sărbători, am datoria, dar și privilegiul de a cere tuturor românilor să prețuiască și să cinstească Drapelul Național", spune Iohannis în mesaj, potrivit Administrației Prezidențiale.
El arată că Ziua Drapelului Național este pentru toți românii o sărbătoare de suflet.
"Drapelul, ca simbol național, ne reamintește permanent de jertfele înaintașilor pentru o Românie modernă, stat național, suveran, independent, unitar și indivizibil, partener al Alianței Nord-Atlantice și membru de încredere al Uniunii Europene", adaugă șeful statului.
Iohannis subliniază că "tricolorul reprezintă liantul generațiilor de români care au contribuit la construcția României de astăzi".
"La rândul nostru, avem responsabilitatea să lăsăm moștenire o Românie mai bună, o națiune cu adevărat puternică", mai spune șeful statului, care urează "La mulți ani!" României și tricolorului.
Taguri
Articolul anterior UPDATE. Evaluarea Națională 2015. S-AU AFIȘAT REZULTATELE! Care e situația în școlile din Constanța
Articolul următor Hoț prins în flagrant!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei