Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Iohannis: Niciun program de guvernare nu are dreptul să contravină cerințelor esențiale

de Carmen MOCANU Vineri, 14 Iulie 2017 152 1 min citire
Iohannis: Niciun program de guvernare nu are dreptul să contravină cerințelor esențiale
Indiferent cât de ambițios ar fi, niciun program de guvernare nu are dreptul să contravină cerințelor esențiale de stabilitate și predictibilitate de care economia are nevoie, a declarat președintele Klaus Iohannis într-un mesaj transmis cu prilejul lansării versiunii în limba română a "Cartei Albe a IMM-urilor din România".
Evenimentul a fost organizat de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România iar mesajul șefului statului a fost prezentat de către Cosmin Marinescu, consilier prezidențial în Departamentul Politici Economice și Sociale, arată Administrația Prezidențială într-un comunicat de presă.
"Îmi face plăcere să transmit felicitări reprezentanților întreprinderilor mici și mijlocii, în acest context special al aniversării unui sfert de secol de activitate a Consiliului IMM-urilor din România. În toată această perioadă, economia noastră a progresat împreună cu și prin intermediul întreprinderilor mici și mijlocii", a spus Iohannis.
Șeful statului a apreciat că, de-a lungul timpului, "Carta Albă a IMM-urilor din România" a reușit "să reflecte cele mai evidente tendințe și preocupări ale oamenilor de afaceri și să propună strategii de susținere și dezvoltare pentru mediul de afaceri românesc".
El a amintit că, la inițiativa Administrației Prezidențiale și ca etapă de consultare în cadrul Proiectului de țară, a avut recent o largă dezbatere cu reprezentanții mediului de afaceri din România, oameni de afaceri români și investitori străini, companii mari și întreprinderi mici și mijlocii.
"În acest cadru, toți reprezentanții mediului de afaceri au arătat că stabilitatea și predictibilitatea sunt cele mai importante exigențe ale mediului economic, în special în contextul evoluțiilor politice recente", a mai spus Klaus Iohannis.
Taguri
Articolul anterior România vrea să găzduiască Agenția Europeană a Medicamentului
Articolul următor Un turc si un sirian, reținuti de polițiștii de frontieră de la Ostrov

Comentează știrea

rex
14 iulie 2017
Nazist scarbos!

Nazistul, pe zi ce trece devine un hoit in stare de putrefactie, el injura PSD, si ii mangale pe teasta pe cei din turmele infecte ce graviteaza in jurul lui!

Român
14 iulie 2017
Pentru un, ne român !

S-a trezit! A venit din vacanță! A sosit de prin vreo țară exotică! Nu a dormit bine ?!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei