Ion Iliescu a fost externat, joi, din Spitalul Universitar de Urgență Elias, au anunțat reprezentanții Spitalului Universitar de Urgență Elias. Medicii au declarat că fostul președinte al României este într-o stare de sănătate mult ameliorată față de momentul internării.
- Publicitate -
"Domnul presedinte Ion Iliescu a fost externat astăzi din Spitalul Universitar de Urgență Elias, într-o stare de sănătate mult ameliorată față de momentul prezentării", transmite Spitalul Universitar de Urgență Elias.
Medicii precizează că fostul președinte va continua tratamentul la domiciliu.
Ion Iliescu a stat internat în Spitalul Universitar de Urgență Elias timp de aproape o săptămână, el prezentându-se vinerea trecută, pe 31 mai, cu febră.
Fostul președinte al României a fost operat, la începutul lunii aprilie, de ericardită lichidiană - tamponadă cardiacă, la spitatul C.C. Iliescu din Capitală.
Fostul președinte are 89 de ani și a mai fost operat la inimă, fiindu-i montate câteva stenturi, una dintre operații fiind făcută la Paris în 2007.