În urma unei conferinţe de presă în care reprezentanţii USR Constanţa i-au cerut demisia lui Iulian Călin din Consiliul Local Municipal Constanţa, acesta a reacţionat. Pe de altă parte, deputatul USR din Constanţa, Stelian Ion, a anunţat că Biroul Naţional a decis excluderea lui Iulian Călin din partid, însă acesta spune că nu a primit nicio înştiinţare oficială.
- Publicitate -
„Eu deocamdată nu am primit nicio înştiinţare în acest sens. Am aflat lucrul acesta în urma unei conferinţe de presă. Domnul deputat Stelian Ion a făcut anumite acuzaţii la adresa mea pe care va trebui să le probeze într-un fel sau altul. Când faci afirmaţii de genul acesta bănuiesc că ai nişte dovezi. Domnia sa este absolvent de Drept şi atunci ar trebui să ştie despre ce este vorba. Nu poţi să faci afirmaţii aiurea. Eu aştept să primesc o comunicare oficială pentru că până atunci nu este decât un simplu anunţ. Bineînţeles că voi contesta decizia. După părerea mea nu există nici un motiv pentru a fi exclus din partid mai ales că eu nu am antecedente. Nu s-a plâns nimeni de mine până acum, am participat la toate acţiunile PLUS, ale alianţei şi apoi ale USR. Mi se pare excesiv ceea ce se întâmplă. Nu este nimic adevărat din ceea ce s-a spus în conferinţa de presă. Eu, imediat după şedinţă, am anunţat că sunt dispus să iau legătura cu colegii mei şi cu Biroul Local, să ne punem anumite întrebări unii altora şi să găsim răspunsuri, doar că nu am putut în acea seară. Am anunţat că nu pot să mă întâlnesc cu dânşii în seara aceea, dar aş putea în orice altă zi. Acest lucru nu a fost băgat în seamă. Ulterior am fost dat afară de pe toate grupurile de whatsapp în condiţiile în care eu sunt consilier local. Cum se poate întâmpla acest lucru? Acesta este un abuz. Asta este modalitatea lor de intimidare", a declarat pentru Cuget Liber Iulian Călin.
El a adăugat că vrea să vadă motivarea Biroului Naţional, mai exact să îşi dea seama pentru ce ar trebui să fie exclus.
Acesta a anunţat că în nici un caz nu va demisiona din Consiliul Local Municipal Constanţa, chiar dacă Stelian Ion a spus că acesta ar fi un gest prin care s-ar vedea o ultimă urmă de onoare.
„Vreau să văd ce motivaţie are hotărârea Biroului Naţional în momentul în care s-a hotărât excluderea în unanimitate. Voi contesta şi apoi împreună cu avocatul voi analiza şi spusele lui Stelian Ion pentru că totuşi s-au spus nişte lucruri grave la adresa mea, lucruri care s-au mai spus şi nu s-au dovedit. Stăm să ne cramponăm de acel accident care
s-a încheiat cu o înţelegere amiabilă spunându-se că este ceva penal. Îmi rezerv dreptul de a reacţiona. Eu nu îmi voi da demisia din Consiliul Local Municipal Constanţa pentru că singurul lucru pe care l-am făcut a fost să îmi exercit dreptul la vot. Faptul că votul meu a coincis sau nu cu părerea conducerii filialei locale care transmite mesaje pe whatsapp şi ne spune ce să votăm şi mai mult decât atât, în dreptul proiectului de hotărâre cu pricina s-a specificat că este vorba despre Dumitrache de la PSD. Păi ce motiv este acesta? Care este baza refuzului? Tot se spune că s-a dat drumul construcţiei pe plajă. Este total fals. Asta nu este decât o manipulare la adresa colegilor mei şi a opiniei publice de a crede că eu am autorizat prin votul meu construcţia pe nisip. Nu există aşa ceva. Cei care nu cunosc, pot lua de bune astfel de afirmaţii. Sunt condamnat fără motiv”, a mai spus Iulian Călin.