Luni, 08 Iunie 2026

Jale mare în comuna Lipniţa! "Cum mai ies eu pe stradă, cum mai vorbesc cu oamenii aceia?"

de Mircea GHIȚĂ Vineri, 04 Aprilie 2025 2108 3 min citire
Jale mare în comuna Lipniţa! "Cum mai ies eu pe stradă, cum mai vorbesc cu oamenii aceia?"
Comuna Lipniţa se află într-o continuă dezvoltare, însă aşa cum se întâmplă în mai multe localităţi din Dobrogea, oamenii care trăiesc acolo întâmpină foarte multe dificultăţi. Primarul Nicolae Florin Dinu spune că vrea să pună la punct sistemul de alimentare cu apă, mai ales în satul Cuiugiuc, care este unul dintre cele şapte sate ale comunei, însă este legat de mâini şi de picioare.
Vorbim despre două sate. Cuiugiuc şi Izvoarele. Am semnat contractul pentru apă în 2023. Am obţinut toate avizele şi am dat şi ordinul de începere al lucrărilor. Pe 31 ianuarie 2024 am dat ordinul, în februarie trebuia să se apuce constructorul de treabă şi ne-a notificat că nu se poate pentru că nu există bani de ajuns, adică este bugetat prost. Lucrul acesta s-a întâmplat pentru că se acordau 1200 de euro pe cap de locuitor şi sunt puţini locuitori. În două sate avem opt kilometri de reţea iar minimul de cost este undeva la 50 de euro pe kilometru. Sunt multe lucrări care costă, inclusiv ţevile, săpăturile şi altele. Trebuie să avem două staţii de pompare, două de tractare, două bazine şi două foraje. Nici nu ştim ce să mai facem. Am fost la minister şi am vorbit cu un director de acolo. Ei spun că nu sunt şanse pentru că nici nu suntem lăsaţi să bugetăm. Trebuie să ne încadrăm în aceşti bani. Acum încerc să fac măcar într-un singur sat, cel care este mai populat. Oamenii aceia nu au nicio posibilitate. Cară apă cu pubela de gunoi. Sunt vai de mama lor. Acesta a fost primul meu obiectiv, atunci când am venit primar în 2020. Cum mai ies eu pe stradă, cum mai vorbesc cu oamenii aceia? Normativul spune că trebuie să respectăm nişte hidranţi pe reţea, capacitatea bazinului trebuie să aibă o rezervă de apă pentru stingerea incendiilor şi aşa mai departe. Vom vedea ce va fi", a declarat Nicolae Florin Dinu.
Primarul spune că foarte mulţi tineri au plecat din comună pentru că au avut alte perspective, iar el încearcă să caute o soluţie să îi aducă înapoi.
Tinerii au început să plece, aşa cum se întâmplă peste tot. Mă gândeam să îi atragem înapoi cumva dar nu avem mari şanse. Avem 190 de locuitori în satul Cuiugiuc. Majoritatea populaţiei este îmbătrânită. Doar dacă ar fi un consum de 1000 de metri cubi pe lună şi să punem preţul maxim pe care îl impune RAJA, ar însemna 8.000 de lei. Din aceşti bani trebuie să avem un angajat care să supravegheze staţia. Salariul minim care îi trebuie acestuia asigurat este undeva la 5.000 de lei. Mai rămân 3.000 de lei. Din aceşti bani trebuie să plătim şi cheltuielile care sunt. Plus că noi trebuie să aducem în fiecare lună în reprezentant de la DSV care să verifice apa. Venim la Constanţa, luăm medicul şi îl aducem înapoi. Şi asta reprezintă o cheltuială în plus. De multe ori oamenii sunt rău platnici şi intervin situaţii neplăcute. Oamenii se ocupă cu creşterea animalelor şi în satul Izvoarele se mai ocupă şi cu pescuitul. Cei din Izvoarele au apă pentru că au multe cişmele. Dar în Cuiugiuc nu au apă deloc. Trebuie de multe ori să asigurăm apa pentru gravide şi pentru copiii care au vârsta până în trei ani. Şi de multe ori le ducem apă îmbuteliată pentru că nu avem alte resurse. Este foarte greu, dar nu mă las. Le promit oamenilor că nu voi sta cu mâinile în sân", a mai spus Nicolae Florin Dinu.
Taguri
Articolul anterior Noi locuri de muncă vacante, disponibile în Constanța! Ce meserii se caută
Articolul următor Corpul neînsuflețit al primarului comunei Lumina, Dumitru Chiru, este depus la Mănăstirea Văcăreștii Noi

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei