Autoritatea Electorală Permanentă a finalizat numărarea
voturilor în primul tur al alegerilor prezidențiale, iar conform acestor
rezultate, George Simion și Nicușor Dan vor lupta în turul II, dar ultimul
cuvânt îl vor avea judecătorii Curții Constituționale, care trebuie să valideze
rezultatele. Să nu uităm experiența din noiembrie 2024...
- Publicitate -
Potrivit calendarului alegerilor prezidenţiale, în termen
de cel mult trei zile de la încheierea votării, cel mai târziu la data de 6
mai, ora 24:00, se pot formula cereri pentru anularea alegerilor pe motiv de
fraudă electorală. Acestea pot fi depuse de partidele politice, alianţele
politice sau electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor
naţionale reprezentate în Consiliul Minorităţilor Naţionale şi candidaţii care
au participat la alegeri.
Cererea, temeinic motivată şi însoţită de dovezile pe
care se întemeiază, este adresată Curţii Constituţionale.
Pe 8 mai, Biroul Electoral Central va înainta către
Curtea Constituţională procesul-verbal, împreună cu procesele-verbale de
constatare şi centralizare a rezultatelor votării întocmite de birourile
electorale judeţene, birourile electorale ale sectoarelor municipiului
Bucureşti, biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate şi
birourile electorale ale secţiilor de vot.
După primirea dosarului de la Biroul Electoral Central şi
soluţionarea cererilor de anulare a alegerilor pentru fraudă electorală, CCR
validează alegerile şi publică rezultatul acestora în mass-media şi în
Monitorul Oficial.
Cel mai târziu la data de 9 mai se vor aduce la cunoştinţă
publică prenumele şi numele celor doi candidaţi care vor participa la al doilea
tur de scrutin, precum şi a datei alegerilor.
Pe 9 mai începe campania electorală pentru al doilea tur
de scrutin.
Alegerile au loc pe 18 mai. Este declarat ales candidatul
care va obţine cel mai mare număr de voturi valabil exprimate.