Klaus Iohannis a trimis spre reexaminare o lege ce vizează medicamentele expirate

de Mircea GHIȚĂ Joi, 27 Octombrie 2022 157
Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, joi, Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, care prevede introducerea obligativităţii unei menţiuni exprese în conţinutul materialelor publicitare pentru medicamente destinate publicului larg, potrivit căreia medicamentele expirate şi cele neutilizate se consideră deşeuri periculoase.
Actul normativ instituie şi posibilitatea înfiinţării farmaciilor universitare de către universităţile de medicină şi farmacie acreditate, destinate desfăşurării activităţii didactice şi pregătirii practice a studenţilor.
„Considerăm că unele dintre dispoziţiile legii transmise la promulgare sunt neclare, de natură să genereze dificultăţi în aplicare şi, prin urmare, se impun a fi reexaminate de către Parlament”, se arată în cererea de reexaminare în care şeful statului precizează că a primit legea în vederea promulgării pe 10 octombrie.
Preşedintele Iohannis subliniază că, din analiza comparativă a legii avută în vedere de iniţiatori şi cea adoptată de Parlament, rezultă că actul normativ în forma transmisă la promulgare s-a îndepărtat în mod vădit de la scopul urmărit de iniţiatorii săi. El indică faptul că, potrivit expunerii de motive a iniţiatorilor, intervenţiile legislative vizau introducerea pe ambalajul medicamentului a atenţionării speciale destinate utilizatorilor de produse farmaceutice cu privire la necesitatea returnării medicamentelor expirate în farmacii, pentru eliminarea corespunzătoare a acestora.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei