Luni, 08 Iunie 2026

Klaus Iohannis, declaraţii în urma consultărilor cu reprezentaţii partidelor şi formaţiunilor politice parlamentare

de Oana CHIRANA Duminică, 22 Decembrie 2024 201 1 min citire
Klaus Iohannis, declaraţii în urma consultărilor cu reprezentaţii partidelor şi formaţiunilor politice parlamentare
Președintele Klaus Iohannis a ieșit într-o declarație publică și a anunțat că în urma consultărilor cu partidele politice a înțeles că aceștia sunt foarte aproape de finalul negocierilor. Președintele a precizat că va face desemnarea pentru funcția de prim-ministru abia după ce vor fi aleși președinții celor două Camere ale Parlamentului.
”Negocierile pentru găsirea unei coaliții guvernamentale solide sunt pe sfârșite. Există premise ca acestea să se termine în cel mai scurt timp.
Aceste negocieri continuă și astăzi și sunt optimist că imediat după votarea președinților celor două Camere să fiu în situația de a face o desemnare pentru poziția de prim-ministru.”, a spus Klaus Iohannis.
"Coaliția pro-europeană PSD, PNL, UDMR și minorități m-a informat că negocierile pentru găsirea unei ecuații guvernamentale solide sunt spre finalizare. Există premise ca în foarte scurt timp să avem formațiunea guvernamentală definitivată. Negocierile continuă și azi. Sunt optimist ca imediat după desemnarea președinților celor două Camere să fiu în situația să fac o desemnare pentru poziția de prim-ministru", a declarat şeful statului. 
Astăzi au avut loc consultări cu partidele parlamentare, la Cotroceni. Partidele care ar urma să formeze noua coaliţie de guvernare: PSD, PNL, UDMR şi minorităţile - au intrat primele la discuţii. Consultările cu USR s-au încheiat în urmă cu puţin timp. AUR, SOS şi POT au refuzat să participe.
Taguri
Articolul anterior Vicepreședintele CJC, Răzvan Filipescu, a depus o coroană de flori la ceremonia dedicată Zilei Victoriei Revoluției Române și a Libertății
Articolul următor Două persoane au ajuns în stare gravă la spital după ce locuința lor a explodat din cauza unui aragaz defect

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei