Președintele interimar al Organizației Județene a PD-L Constanța, Mircea Banias, a afirmat ieri, în cadrul unei con-ferințe de presă, că "este de notorietate faptul că, la Constanța, PNL e un fel de subaltern al PSD, care răspunde la comenzi". Reacția liderului pedeliștilor constănțeni vine ca urmare a declarațiilor făcute, la finalul săptămânii trecute, de către senatorul PNL Puiu Hașotti și deputatul George Dragomir. Concret, liderii liberali susținuseră în contextul unei conferințe de presă că PD-L este un partid lipsit de doctrină, ideologie, conducere și, că de asemenea, "face politică a la Golden Blitz". Nu în ultimul rând, peneliștii constănțeni precizaseră că această campanie electorală va reprezenta, de fapt, o con-fruntare ideologică doar între două partide, și anume PSD și PNL, lăsând să se înțeleagă că celelalte formațiuni politice sunt insignifiante.
- Publicitate -
Astfel, ca o reacție la declarațiile contracandidaților lor în contextul competiției pentru Parlamentul României din acest an, Mircea Banias a afirmat: "Nu credem în poveștile cu luptele dintre PNL și PSD". Ulterior, el a reiterat ideea conform căreia, "la Constanța, singurul partid de opoziție este PD-L-ul".