Duminică, 07 Iunie 2026

La Mangalia, reconcilierea lui Tusac cu aleșii locali rămâne o iluzie

de Corina POPESCU Marţi, 27 Octombrie 2009 312 2 min citire
După o scurtă tentativă de conciliere, primarul Mihai Claudiu Tusac și consilierii locali din Mangalia au ajuns să se întreacă în comunicate și să se lupte în spațiul mediatic.
Edilul a continuat, ieri, atacurile la adresa PD-L Mangalia și a deputatului Zanfir Iorguș, acesta din urmă contracarând, la rândul său, loviturile social-democratului Tusac.
Într-un nou comunicat de presă, Mihai Claudiu Tusac vorbește despre "orgoliul nemăsurat al fostului edil, Zanfir Iorguș", precum și despre prezența "strict decorativă" a consilierilor democrat-liberali la negocieri.
În cealaltă tabără, Zanfir Iorguș susține că adevăratul scop al primarului de a convoca la discuții partidele din Mangalia a fost acela "de a-și crea o imagine pozitivă, care să îi prindă bine în campania electorală, știut fiind faptul că popularitatea sa la nivel local a ajuns la mai puțin de jumătate față de partidul său".
"Din păcate, pentru orgoliile sale personale, Mihai Tusac a ajuns să sacrifice un oraș întreg. Dacă își dorea sincer deblocarea activității primăriei și Consiliului Local Mangalia, o putea face într-o singură zi. Însă domnia sa nu dorește acest lucru", mai declară Iorguș.
Interesant de remarcat este și faptul că cei doi actori politici susțin că dețin înregistrări ale întâlnirii de sâmbătă, înregistrări menite a le susține pozițiile.
Ieri după-amiază, primarul trebuia să se întâlnească și cu reprezentanții Partidului Conservator. Consilierul PC Vasile Olan a declarat că discuțiile au fost reprogramate pentru această după-amiază pentru a putea participa și liderul PC, Ion Mincă, plecat din localitate.
"Noi vom participa pentru că nu vrem să îl auzim din nou când spune că noi nu vrem să deblocăm situația de la Mangalia. Ne ducem, dar ne ducem ca să plecăm înapoi. Este o treabă electorală. Primarul vrea să susțină campania electorală a PSD", a mai spus Olan cu referire la inițiativa primarului de a convoca aleșii la întâlniri de conciliere.
Liberalii au anunțat deja că nu vor participa la nici un fel de negocieri, și că singurul demers pe care primarul ar trebui să-l facă dacă într-adevăr dorește pacea, ar fi retragerea recursului în procesul prin care cere dizolvarea CL Mangalia.
Articolul anterior "Pentru Consiliul Județean Constanța, Murfatlar nu există"
Articolul următor Parlamentarii își vor exprima votul asupra Cabinetului Croitoru pe 4 noiembrie

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei