Comisia Județeană de Statut Etică și Litigii (CJSEL) a PDL Constanța nu a reușit să ia, ieri, o decizie privind contestația depusă de Florian Constantin, prin care acesta susține că Maria Stavrositu nu a câștigat în mod statutar funcția de președinte la Organizația Municipală a PDL Constanța.
- Publicitate -
Președintele Comisiei Județene de Statut Etică și Litigii (CJSEL) a PDL Constanța este Alexandru Maxim. Din componența acestei comisii, mai fac parte Daniel Boanfă, Ciprian Naum, Eugen Oanță și Cristina Brânzoi. Cu toate că cei cinci membri ar fi trebuit să se întâlnească ieri seară, la ora 17.00, pentru a decide dacă Maria Stavrositu rămâne președinte la Municipiu, acest lucru nu s-a întâmplat. Mai exact, din cele cinci persoane care fac parte din comisie, la întâlnire nu au venit decât două, Maxim și Boanfă.
În consecință, din lipsă de cvorum, luarea unei decizii privind contestația lui Florian Constantin a fost amânată.
"Nu știu de ce colegii mei nu au venit la ședință. Sperăm să ne întâlnim toți cinci mâine (n.r. - astăzi) și să luăm o decizie corectă privind contestația depusă de Florian Constantin", a declarat președintele Comisiei Județene de Statut Etică și Litigii (CJSEL) a PDL Constanța, Alexandru Maxim.