Deputații au adoptat, ieri, cu 174 de voturi pentru, 110 împotrivă și trei abțineri, proiectul de lege care stipulează că primarii vor fi aleși într-un singur tur de scrutin, cu excepția situațiilor de balotaj. Drept urmare, actul normativ merge la promulgare.
- Publicitate -
Legea are caracter organic și stabilește modificarea Legii 67/2004, pentru alegerea autorităților administrației publice locale. Camera Deputaților este for decizional în acest sens, după ce proiectul a trecut tacit de Senat la începutul lunii mai. Proiectul a fost inițiat de parlamentari PDL, dar și de la PSD și PNL, însă după semnalele negative primite din teritoriu de la primari și în urma unor simulări făcute pe sondaje cei de la USL s-au delimitat de această lege, pe care o consideră dezavantajoasă.