Duminică, 07 Iunie 2026

Legea lustrației a primit aviz negativ din partea senatorilor juriști

de Corina POPESCU Joi, 16 Septembrie 2010 530 < 1 min citire
Comisia juridică a Senatului a dat ieri un raport de respingere Legii lustrației, considerând că prevederile acesteia sunt neconstituționale prin instituirea sancțiunilor colective. Același fapt l-a semnalat și Curtea Constituțională a României (CCR), care a întors proiectul Parlamentului în luna iunie.
"Înainte de intrarea în vigoare, CCR a constatat că principiile pe baza cărora a fost elaborată Legea lustrației sunt neconstituționale. Drept urmare, a pronunțat o hotărâre prin care întreaga lege a fost declarată neconstituțională. Drept urmare, azi, noi, în comisia juridică, sesizați de hotărârea CCR, am constatat și noi că aceste prevederi sunt neconstituționale - printre altele pentru că instituie sancțiuni colective, motiv pentru care am înaintat plenului un raport prin care am solicitat respingerea propunerii legislative cunoscută sub numele de Legea lustrației", a susținut președintele Comisiei juridice a Senatului, Toni Greblă.
Reamintim că judecătorii CCR au decis, pe 7 iunie, cu majoritate de voturi, că Legea Lustrației, care limitează temporar accesul în unele funcții publice pentru persoanele care au făcut parte din aparatul regi-mului comunist, este neconstituțională.
Taguri
Articolul anterior Aproximativ 1,4 milioane de lei obținuți din taxa de barieră vor fi direcționați către stațiunea Mamaia
Articolul următor Ambasadorului Gitenstein i-a fost greu să înțeleagă sistemul politic și media din România

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei