Duminică, 07 Iunie 2026

Legea pensiilor pentru parlamentari, retrimisă la comisii

de Carmen MOCANU Marţi, 06 Octombrie 2015 152 < 1 min citire
Legea pensiilor pentru parlamentari, retrimisă la comisii
Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a decis, astăzi, să retrimită la comisia de specialitate, pentru două săptămâni, cererea de reexaminare a președintelui Klaus Iohannis pe proiectul legii privind indemnizațiile speciale pentru parlamentari.
Cel care a cerut acest lucru a fost liderul grupului parlamentar al PSD de la Camera Deputaților, Marian Neacșu.
"Motivația pentru care am cerut retrimiterea la comisie este că util e ca acest proiect legislativ să mai aibă cel puțin o adăugire, aceea a fost o preocupare constantă din partea grupului nostru, se referă la durata de când se intră în indemnizație. S-au vehiculat la început șase luni, apoi șase luni în mai multe mandate, apoi șase luni de-a lungul unui singur mandat, apoi de la nivel de un mandat s-a revenit acum la un an și noi vrem să vă propunem să se intre în indemnizația respectivă abia după ce se împlinește un mandat pentru că asta este și procedura europeană. Ăsta este motivul pentru care dorim să fie retrimis la comisie", a spus Neacșu, citat de Agerpres.
Liderul deputaților liberali, Eugen Nicolăescu, a solicitat în schimb dezbaterea raportului Comisiei de statut și respingerea proiectului de lege.
Taguri
Articolul anterior Accident rutier grav la ieșire din Constanța. Trei mașini implicate, PATRU VICTIME!
Articolul următor Cele mai amuzante întrebări de cultură generală

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei