Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care bugetarii care posedă titlu științific de doctor primesc un spor de 15% din salariul de bază, după ce actul normativ a fost declarat constituțional.
- Publicitate -
În luna septembrie, judecătorii CCR au respins con-testația Guvernului pe tema acordării către personalul bugetar care posedă titlu științific de doctor a unui spor de 15% din salariul de bază, dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care a obținut titlul științific respectiv.
O altă modificare contestată la CCR prevede o majorare de 10% a salariului pentru personalul din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor și a celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și din cele aflate în coordonarea prim-ministrului și cele aflate sub controlul Parlamentului, în cazul în care, fie sunt structuri nou înființate, fie contractul colectiv de muncă a expirat.
Ambele prevederi, aduse prin amendamente legii cadru 284/2010 privind salarizarea unitară, au fost declarate constituționale.