Proiectul de lege privind insolvența personală a fost adoptat de Senat, după ce luni s-a împlinit termenul privind adoptarea tacită a acestuia.
- Publicitate -
Proiectul va merge acum în Camera Deputaților, unde va fi dezbătut. Anterior, Guvernul a acordat aviz favorabil acestui act normativ, premierul Victor Ponta argumentând că România mai face și lucruri pe care nu le dorește Fondul Monetar Internațional (FMI).
Potrivit proiectului, debitorul poate cere instanței începerea procedurii de insolvență dacă este în incapacitate de a-și achita datoriile în decurs de 30 de zile de la data scadentă a acestora.
De asemenea, un creditor poate depune o cerere pentru aplicarea procedurii de insolvență unui debitor dacă poate dovedi că acesta nu are capacitatea de a-și achita datoriile. Odată cu începerea procedurii de insolvență, debitorul nu poate dispune de bunurile sale fără acordul prealabil al administratorului judiciar, cu excepția tranzacțiilor obișnuite.