În acest moment la Cazinoul din Constanța are loc un eveniment prin care se sărbătorește Ziua Universală a Iei. Evenimentul este organizat de PNL Constanta, OFL Constanța și TNL Constanța.
- Publicitate -
Adriana Arghirescu, consilier local PNL: Astăzi organizăm un eveniment extraordinar. Este vorba de ziua Universală a Iei. Este vorba de o legătură a noastră cu trecutul, prezentul și viitorul, pe care avem datoria să îl păstrăm să îl onorăm și să îl transmitem mai departe generațiilor viitoare.
La eveniment a ajuns și viceprimarul municipiului Constanța, Ionuț Rusu.
Viceprimarul Ionuț Rusu: În primul rând, ne bucurăm că, în sfârșit, cazinoul poate să găzduiască evenimente de acest gen și ia reprezintă, ia făcută, vreau să vă spun, de noi în România, nu ia făcută în altă parte, în altă țară, reprezintă tradiția pe care trebuie să o ducem mai departe și această iei pe care o port și am mai văzut și alte colege și alți colegi care poartă ie tradițională făcută de români și de românce, astfel încât să ne asigurăm că acest meșteșug nu dispare și, de fapt, despre asta este vorba, să ne păstrăm tradițiile și, fiind în cazino, să înțelegem că ceea ce avem trebuie să punem în valoare și trebuie să prețuim pe măsură. Vreau să vă spun că deja este o tradiție, noi ne dorim ca să devină tradiție aici, în cazinoul, pentru că nu este prima dată când noi îl celebrăm, dar ne dorim să se întâmple aici, în cazinoul, pentru că este un simbol al Constanței.
Președinta Organizației Județene de Femei PNL Constanța, Adriana Cîmpeanu: E o zi minunată, o zi care ne populează identitatea națională. Faptul că ar trebui mai des să purtăm bordul nostru populat și o facem din ce în ce mai rar, cel puțin aici, în orașe. Și cred că faptul că ne amintim de ziua aceasta și că o celebrăm este minunat și este, poate, ceva nou, ceva frumos, ceva care ar trebui să facem mai des. O mare majoritate a celor de aici pășesc pentru prima oară, după ce cazinoul a fost renovat, asta a fost și ideea, să aducem o parte din colegii noștri și din simpatizanții în cazino, pentru că, da, merităm să avem evenimente de excepție aici. Organizația Femeilor Liberale a Municipului Constanța a organizat evenimentul. Felicit Organizația Municipală Constanța și mă bucur că evenimentele noastre sunt din ce în ce mai dese și mai frumoase.