Cei trei lideri ai CJ Constanța, Horia Țuțuianu, Claudiu Palaz și Daniel Learciu au organizat de urgență o conferință de presă, cu doar două ore înaintea ședinței Consiliului Județean, scopul acesteia fiind anunțarea faptului că liberalii au refuzat conducerea comisiilor din cadrul instituției.
- Publicitate -
"Nu vă ascund faptul că, în ultimele trei zile, am avut negocieri cu PNL pentru repartizarea conducerii celor nouă comisii din cadrul CJC. Inițial, le-am propus liberalilor ca ei să conducă două dintre aceste comisii, ei au spus că își doresc trei, iar noi am fost de acord. Practic, ar fi trebuit să conducă Comisia de Educație, Sport și Turism, Comisia de Cultură, Culte și monumente și Comisia de Turism și Promovare. Azi dimineață, am fost înștiințați că nu mai vor să conducă nicio comisie. Noi ne dorim tare mult să avem o colaborare bună cu toate formațiunile politice din cadrul CJC, și drept urmare sperăm ca până la începerea ședinței, la ora 13,00, să se răzgândescă și să vină alături de noi la conducerea județului în interesul cetățenilor.", a declarat președintele CJC, Horia Țuțuianu.