Duminică, 07 Iunie 2026

Liberalii George Dragomir și Mihai Lupu, în mijlocul locuitorilor județului

de Cuget Liber Vineri, 07 Noiembrie 2008 314 1 min citire
Președintele organizației județene Constanța a PNL, deputatul Gheorghe Dragomir, își continuă deplasările în localitățile din colegiul nr. 1, acolo unde liberalul candidează pentru un nou mandat de deputat. Ieri, parlamentarul s-a întâlnit cu locuitorii din Grădina și Târgușor. Liberalul le-a vorbit locuitorilor de aici despre proiectele pe care le are pentru viitorul mandat, cu precădere cele din domeniul agriculturii. Printre ele, extinderea unui sistem modern de irigații mai ales în zona aridă a județului. De asemenea, președintele PNL Constanța a declarat cetățenilor că se va implica în atragerea de investiții pentru infrastructura din localitățile pe care le reprezintă, în susținerea cadrelor tinere din învățământ și sănătate, a tinerilor în vederea construirii de locuințe ieftine și în repartizarea de terenuri pentru construcția de case de către aceștia.
Tot ieri, un alt liberal, candidat și el de data aceasta pe colegiul nr. 2 pentru Camera Deputaților, Mihai Lupu, s-a întâlnit cu localnicii din Medgidia și Mihail Kogălniceanu.
Candidatul PNL a răspuns întrebărilor formulate și a încercat să găsească soluții pentru fiecare dintre cetățeni, care s-au dovedit foarte interesați de schimbările pe care acesta ar putea să le aducă realității de la sate.
Mihai Lupu le-a declarat oamenilor că, odată ajuns în Parlamentul României, va promova proiecte care se canalizează pe fiecare categorie socială și de vârstă. Proiectele candidatului PNL pentru Camera Deputaților în Colegiul nr. 2 se referă, printre altele, la construirea de case pentru cadrele didactice și medicale care doresc să activeze în mediul rural, la stimularea fermierilor prin crearea unor centre de colectare a produselor animale și vegetale și prelucrarea acestora și la recorelarea pensiilor pentru pensionari.
Mihai Lupu își va continua seria întâlnirilor cu cetățenii și în zilele următoare în toate localitățile din Colegiul nr. 2.
Articolul anterior Primăria Mangalia refuză să elibereze PD-L autorizația pentru amplasarea materialelor electorale
Articolul următor Volkswagen Passat furat din Spania, găsit la Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei