Liberalul Dan Vîlceanu este noul ministru al Finanţelor

de Mircea GHIȚĂ Miercuri, 18 August 2021 355
Președintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul de numire a lui Dan Vîlceanu în funcția de ministru al Finanțelor. Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a avut loc la Palatul Cotroceni.
Dan Vîlceanu a fost validat, miercuri, de conducerea PNL pentru a prelua portofoliul Finanțelor. Au fost 42 de voturi pentru și un vot împotrivă, votul președintelui PNL Ludovic Orban. Ședința a fost convocată de tabăra premierului, în timp ce din tabăra lui Orban a participat doar acesta la ședință.
„Îi mulțumesc premierului pentru susținere. Este onorant pentru mine că astăzi am primit votul colegilor, este o încredere pentru care mă simt obligat. Ministerul de Finanțe este unul dintre ministerele foarte importante și nu am niciun fel de dubiu că voi face echipă bună cu
prim-ministrul. Am lucrat foarte bine în comisia de finanțe și îmi doresc ca să preiau cât mai repede portofoliul”, a declarat Vîlceanu, după ce a fost validat de conducerea PNL.
Președintele PNL Ludovic Orban a declarat că ședința a fost una statutară, însă a fost convocată intempestiv, motiv pentru care nu au putut participa toți membrii Biroului Politic Național. Acesta a precizat că a votat împotriva nominalizării lui Dan Vîlceanu, iar întreaga răspundere pentru această propunere este a premierului Florin Cîțu.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei