Duminică, 07 Iunie 2026

Liderul deputaților PDL, Mircea Toader, la DNA în dosarul afacerilor din Portul Constanța

de Cuget Liber Joi, 28 Iulie 2011 350 2 min citire
Deputatul Mircea Toader a fost citat astăzi la sediul DNA pentru a dat o declarație, în calitate de martor, în dosarul de corupție din Portul Constanța.
Toader a precizat că a avut câteva discuții cu fostul secretar general în Ministerul Administrației și Internelor Laurențiu Mironecu, în legătură cn un proiect de lege.
La dosar există mai multe interceptări ale convorbirilor telefonice între Laurențiu Mironescu și Aurelian Pilcă, inculpați în dosarul Portul Constanța, pe tema sprijinului financiar pentru ca Mironescu să câștige alegeri îm PDL și a intervențiilor pentru ca Pilcă să fie numit șef în port sau a eforturilor de a intra în anturajul Ancăi Boagiu.
Într-una dintre convorbiri, din 7 septembrie 2010, Laurențiu Mironescu îl anunță pe Pilcă în legătură cu faptul că se va întâlni cu Mircea Toader, lider al deputaților PDL, care l-ar fi cooptat pentru a elabora legislația în domeniul maritim și portuar. Mironescu își exprimă speranța că va intra astfel și în intimitatea ministrului și precizează că Toader "s-a sfătuit cu Anca". Discuția se încheie cu formula "Succesuri!".
"Pilcă Aurelian-Cătălin: Alo!
Mironescu Laurențiu: Da, domnul președinte!
Pilcă Aurelian-Cătălin: Salut, uite, fac ordine aici, la dumneavoastră acasă.
Mironescu Laurențiu: A, la mine acasă?
Pilcă Aurelian-Cătălin: Aha.
Mironescu Laurențiu: A, vă rog frumos să vă ocupați!
Pilcă Aurelian-Cătălin: Păi, da!
Mironescu Laurențiu: Aha!
Pilcă Aurelian-Cătălin: Ce faci, geamurile, acum? Sau mai ai puțin...
Mironescu Laurențiu: Nu, mai am, mai am. Săptămâna viitoare.
Pilcă Aurelian-Cătălin: Aha, aha. Tu ce faci?
Mironescu Laurențiu: Cum ești?
Pilcă Aurelian-Cătălin: Mă, bine, așa.
Mironescu Laurențiu: Da?
Pilcă Aurelian-Cătălin: Una peste alta.
Mironescu Laurențiu: Vreo veste, ceva?
Pilcă Aurelian-Cătălin: Da, am vorbit azi, e de bine.
Mironescu Laurențiu: Da?
Pilcă Aurelian-Cătălin: Îhî.
Mironescu Laurențiu: Eu astăzi mă duc la... la Mircea Toader.
Pilcă Aurelian-Cătălin: Da?
Mironescu Laurențiu: De fapt, astăzi plec, mâine mă duc la Mircea Toader, care m-a cooptat la modul eu să-i fac legislația în domeniul maritim și portuar.
Pilcă Aurelian-Cătălin: Foarte bine! Dacă te pricepi la asta, de ce să nu-i faci, nu?
Mironescu Laurențiu: Poftim?
Pilcă Aurelian-Cătălin: Te pricepi la asta, de ce să nu-i faci?
Mironescu Laurențiu: A, mă pricep, îi fac și vreau să... Bănuiesc că o să intru și în intimitatea ministrului, acolo, știi, adică...
Pilcă Aurelian-Cătălin: Aha, Dar nu zice nimic deocamdată.
Mironescu Laurențiu: A zis că s-a sfătuit cu Anca. N-am nicio treabă, măi, eu nu știu nimic din ce se întâmplă.
Pilcă Aurelian-Cătălin: Da, păi tocmai de asta.
Mironescu Laurențiu: Doamne ferește!
Pilcă Aurelian-Cătălin: Aha.
Mironescu Laurențiu: Înțelegi? Pe de altă parte, tot ce aflu pe subiectul acesta, îți spun, ca să vezi cum manevrezi.
Pilcă Aurelian-Cătălin: Da, păi, normal, îhî.
Mironescu Laurențiu: Mda, Bine, Aline.
Pilcă Aurelian-Cătălin: Bine, hai! Succesuri!
Mironescu Laurențiu: Hai, vorbim! Și ție la fel, acolo.
Pilcă Aurelian-Cătălin: Bine, ciao, pa!
Mironescu Laurențiu: Pa!".
În luna mai, întrebat de către procurorul DNA, în instanță, despre convorbirea cu Aurelian Pilcă în care este nominalizat Mircea Toader, fostul secretar general în MAI a arătat că din acea convorbire reiese "fără echivoc" dorința lui clară de a se retrage din postul de secretar executiv al Biroului Permanent Județean al PDL.
Sursa: Mediafax
Taguri
Articolul anterior Astăzi este ședință de Consiliu Județean
Articolul următor Consilierii județeni vor aloca bani pentru modernizarea drumului Ovidiu-Poarta Albă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei