Social-democrații se pregătesc de alegeri, Congresul PSD urmând să aibă loc la data de 11 octombrie. Primul care și-a anunțat candidatura pentru funcția de președinte este fostul ofițer SRI, senatorul Daniel Savu.
- Publicitate -
Totodată, senatorul Șerban Nicolae a declarat că va candida la funcția de lider al PSD, deși nu agreează ideea alegerii președintelui partidului de toți membrii de partid, apreciind că o astfel de prevedere statutară s-a regăsit doar la PCR în perioada când acesta a fost condus de Nicolae Ceaușescu.
De asemenea, președintele interimar al PSD Liviu Dragnea a spus că va anunța, după Comitetul Executiv de astăzi, dacă candidează pentru șefia PSD, însă mai mulți social-democrați susțin că acesta va candida mai mult ca sigur.