Președintele PSD, Liviu Dragnea, a precizat, ieri, că fostul premier Victor Ponta se va afla "categoric" pe listele PSD-ului pentru alegerile parlamentare din toamnă, respingând zvonurile potrivit cărora este supărat pe predecesorul său.
- Publicitate -
Întrebat într-o emisiune televizată dacă Victor Ponta se încadrează în cadrul criteriilor PSD, adoptate la ultimul Comitet Executiv Național de la Vaslui, Dragnea a răspuns: "Categoric da".
"Nu există niciun fel de dubiu din partea mea sau de ezitare. Răspunsul este categoric da, din toate punctele de vedere", a adăugat liderul social-democraților.
Printre criteriile care vor sta la baza alcătuirii listelor candidaților pentru alegerile parlamentare, stabilite la ultima ședință a Comitetului Executiv Național, care a avut loc la Vaslui, se numără activitatea parlamentară, cea din teritoriu, dar și profesionalismul.
Legat de activitatea colegilor din Parlament, Dragnea s-a arătat nemulțumit că unii au lipsit de la ședințe importante în comisii sau în plen.
"Cel mai mult contează activitatea și atitudinea din Parlament. Nu o spun cu răutate, o spun cu toată căldura, dar totuși noi discutăm de un serviciu al statului care începe luni după-amiaza și se termina miercuri după-amiaza. Or, eu cred ca aceste două zile nu reprezintă o perioada foarte grea într-o săptămână pe care să poți să o respecți. Și sunt foarte supărat pe unii colegi din parlament care nu erau prezenți în comisii, care nu au fost prezenți la plen, la voturi importante", a spus președintele PSD.
Întrebat care sunt acei colegi, Dragnea a afirmat că răspunsul va fi în listele partidului pentru parlamentare, deoarece aceștia nu se vor mai regăsi pe ele.