Locuințele ieftine marca Mazăre au rămas doar un vis și pentru locuitorii din Medgidia

de Adina BOCAI Marţi, 23 Noiembrie 2010 990
Proiectul "Locuințe ieftine pentru tineri", lansat de primarul municipiului Constanța, Radu Mazăre, se pare că i-a amăgit pe mulți până în prezent. De la cei care visau la un astfel de imobil până la primari care, uimiți de succesul (ce-i drept mai mult de imagine) al edilului tomitan, s-au arătat și ei interesați de idee, doar - doar vor atinge măcar o parte din cota de popularitate a longevivului primar de la malul Mării Negre. Dar cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, iată că nici la Constanța tinerii nu au apucat încă să se mute în casele mult trâmbițate, și nici în alte localități proiectul nu a apucat să ajungă la final. Medgidia este una dintre localitățile care a îmbrățișat cât ai zice "pește" ideea măreață a primarului Radu Mazăre. Prin februarie 2009, primarul Marian Iordache participa cot la cot cu primarul Constanței la o conferință de presă în cadrul căreia anunța că va aplica și la Medgidia proiectul măreț "Locuințe ieftine pentru tineri". Mult zgomot pentru… un eșec Zis și făcut. Mazăre, pretinzând chiar că trece peste barierele politice în numele binelui oamenilor, i-a înmânat atunci lui Iordache inclusiv documentația necesară, planșele și chiar hotărârile de consiliu pe care ar fi trebuit numai să le aprobe distinșii consilieri, toată documentația fiind lucrată de angajații de la Primăria Constanța. Ce i-a atras atunci pe edilii din Medgidia?! Primarul Marian Iordache susținea, la vremea respectivă că "Primăria Constanța este un exemplu în România pentru modul în care a abordat problema locuințelor ieftine pentru tineri". În fond, ceea ce i-a atras de fapt a fost nimic mai mult decât popularitatea pe care Mazăre și-a câștigat-o cu acest proiect într-un timp foarte scurt. Că în rest, nici nu poate fi vorba despre succesul proiectului atâta timp cât nici la Constanța el nu își demonstrase pe viu utilitatea. N-au făcut nici proiectul Iată că suntem la aproape doi ani de la măreața întâlnire și… nici la Constanța mult așteptatele locuințe nu prea își mai găsesc cumpărători, pe de o parte, dar nici administrația locală nu le-a finalizat, de cealaltă parte, ceea ce reprezintă o bilă neagră cu siguranță, cel puțin până în prezent. Cât despre Medgidia, locuințele ieftine ale lui Mazăre nu au reușit nici măcar să treacă de studiul de fezabilitate (SF) și proiectul tehnic (PT). Concret, potrivit primarului municipiului Medgidia, până în prezent nu s-au găsit banii necesari pentru a suporta cheltuielile pentru SF și PT. Ar fi fost vorba de suma de aproximativ 420.000 lei, după cum a declarat Iordache pentru "Cuget Liber". Edilul a menționat că dacă se găsesc acești bani, proiectul ar putea fi repus pe picioare pentru că terenul este rezervat în continuare pentru această investiție. Ar trebui să se construiască patru blocuri cu câte o scară, cu patru nivele și pe fiecare nivel să fie câte un apartament cu trei camere, două cu două camere și o garsonieră.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei