Locuitorii din Eforie rămân fără căldură și apă caldă

de Carmen MOCANU Vineri, 17 Decembrie 2010 387
Primăria orașului Eforie informează cetățenii care locuiesc la blocurile racordate la sistemul centralizat de încălzire, aflate în administrarea SC Ecotherm Energy, că, datorită neplății subvențiilor de către Guvernul României, nu se va mai putea asigura furnizarea energiei termice și apei calde. Reprezentanții Primăriei din Eforie susțin că, la ora actuală, Guvernul înregistrează o datorie în valoare de 100.000 lei, în timp ce primăria orașului Eforie a virat, suplimentar, pentru acoperirea necesarului de energie termică, aproximativ 50.000 de lei. Drept urmare, susțin cei de la Primăria Eforie, ca urmare a situației financiare extrem de precare în care se află instituția, pe fondul crizei economice în care se află toată țara, Primăria nu mai dispune de fonduri pentru a suporta plata consumului de căldură și apă caldă, întreaga responsabilitate revenindu-i Guvernului României care trebuie să plătească subvențiile. În acest sens, Primăria Eforie solicită sprijin în vederea soluționării de urgență a situației atât Consiliului Județean Constanța cât și instituției Prefectului Județului Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei