Primarul orașului Ovi-diu, George Scupra, inaugurează, astăzi, de la ora 17.00, Centrul Cultural "Elena Roizen" din localitate.
- Publicitate -
Evenimentul are ca scop prezentarea lucrărilor ce au fost finalizate în urma proiectului finanțat de Compania Națională de Investiții și Primăria Orașului Ovidiu. Lucrările au constat în refacerea totală a clădirii, lucrări de arhitectură interioară, extinderea bibliotecii, lucrări de rezistență, reabilitarea totală a instalațiilor termice, electrice și sanitare, modernizarea sălii de spectacol cu înlocuirea instalației de sunet și lumini, izolație fonică și sistem de ventilație, cât și dotarea centrului cu un generator electric automatizat.
Totodată, înaintea inaugurării, începând cu ora 16.30, primarul George Scupra va oficia ceremonia de sărbătorire a 50 ani de căsătorie a zece cupluri din orașul Ovidiu, iar după inaugurare, începând cu ora 18.00, pe scena Centrului Cultural "Elena Roizen" va fi prezentat spectacolul inaugural "Viva Revista" oferit de ansamblul de balet al Teatrului de revistă "Constantin Tănase" din București. Intrarea la acest spectacol este gratuită pentru toți cetățenii. Invitații speciali - Alexandru Arșinel, Stela Popescu și Vasile Muraru, cel din urmă semnând deja în cartea de onoare a Primăriei Ovidiu.