Ludovic Orban şi-a dat oficial demisia din grupul parlamentar PNL. Acesta a anunţat că nu va demisiona din Partidul Naţional Liberal pentru că este partidul în care şi-a format toată viaţa politică.
- Publicitate -
"Am decis să plec din grupul parlamentar PNL. Nu îmi dau încă demisia din Partidul Naţional Liberal. Este partidul căruia i-am dedicat toată viaţa matură. Nu vreau să fiu părtaş la acest circ politic", a declarat printre altele Ludovic Orban.
"Obligația morală pe care o am față de cetățenii care au avut încredere e de a-mi respecta angajamentele pe care le-am luat în campania electorală față de ei. Din păcate, azi nu am altă soluție pentru a fi consecvent în onorarea acestor obligații morale decât de a mă despărți, sper eu temporar, de colegii mei din grupul parlamentar.
S-a creat o criză politică artificială din motive pe care nu le-a înțeles niciun cetățean român, sunt convins că mulți nu înțelegeți, a fost făcut praf un partid politic, a fost făcută praf coaliția. În plină criză a fost un circ politic pe care majoritatea populației îl respinge", a mai adăugat Orban.