Duminică, 07 Iunie 2026

Ludovic Orban caută oameni pentru noul său partid

de Mircea GHIȚĂ Duminică, 27 Februarie 2022 307 < 1 min citire
Ludovic Orban caută oameni pentru noul său partid
Liderul Partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a declarat vineri, la Râmnicu Vâlcea, că obiectivul formaţiunii în perioada următoare este împuternicirea unor grupuri de iniţiativă în fiecare judeţ până la începutul lunii mai şi constituirea de organizaţii locale în jumătate din localităţile din ţară în cursul acestui an.
Ludovic Orban, prezent la Râmnicu Vâlcea pentru lansarea Partidului Forţa Dreptei în judeţ, a menţionat că un alt obiectiv al formaţiunii este înscrierea a cel puţin 25.000 de membri.
Paşii pe care îi derulăm în perioada următoare sunt paşi în plan organizatoric. Obiectivul pe care l-am stabilit este ca până la data de 1 mai să împuternicim grupuri de iniţiativă la nivelul tuturor judeţelor din România, la nivelul fiecărui sector şi la nivelul diaspora. De asemenea, ne-am propus în cursul acestui an să constituim organizaţii locale la nivelul a cel puţin jumătate din localităţile României, să reuşim înscrierea în Forţa Dreptei a unui număr minim de 25.000 de membri. De asemenea, ne-am propus ca obiectiv să obţinem constituirea grupurilor parlamentare în Cameră şi în Senat şi afilierea internaţională la Partidul Popular European", a spus Orban.
Taguri
Articolul anterior Noi câștiguri la loto, cu trageri speciale de Dragobete
Articolul următor USR Constanţa protestează în faţa Consulatului General al Rusiei împotriva războiului din Ucraina

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei