Duminică, 07 Iunie 2026

Ludovic Orban: Creșterea pensiilor și alocațiilor depinde de evoluția economiei

de Cuget Liber Duminică, 19 Ianuarie 2020 90 2 min citire
Ludovic Orban: Creșterea pensiilor și alocațiilor depinde de evoluția economiei
Premierul Ludovic Orban a declarat duminică, într-un interviu la HotNews.ro, că majorarea alocațiilor și a pensiilor depinde de evoluția economiei. El a spus că își dorește creșterile prevăzute pentru pensii și salarii, însă nu va fi luată nicio decizie "care să afecteze evoluția economiei pe termen lung".
Întrebat dacă alocațiile pentru copii vor fi dublate în a doua jumătate a acestui an, Ludovic Orban a răspuns: "Dacă există resurse financiare".
Totuși, el a respins ideea ca alocațiile să nu fie majorate deloc în acest an. "E o garanție că vom creștere alocațiile pentru copii, cu cât le vom crește vom vedea în funcție de cum evolează veniturile, cheltuielile", a precizat Ludovic Orban. "E cert că le creștem, vedem cum o vom face atunci când ne apropiem de termenul de rectificare a bugetului", a adăugat premierul, reamintind că pentru dublarea alocațiilor este nevoie de un efort bugetar de 6,3 miliarde de lei.
"Guvernul nu are bani de acasă și nu poate aduna bani din eter. (...) Această lege a fost o răzbunare a PSD pe noi", a afirmat șeful Guvernului, comentând că "nu există nicăieri în lume să dublezi alocarea alocațiilor de două ori într-un an". Orban spune că a fost "un demers populist, care arată ce potențial periculos care există în Parlament. În nicio țară civilizată din lumea asta, în care oamenii au o educație economică, dacă vine un partid și promite dublarea pensiilor sau dublarea alocațiilor, partidul acela nu este luat în serios pentru că orice om de bun simț știe că lucrul respectiv nu este realizabil din punct de vedere economic și bugetat. Nu există nicăieri în lumea asta să dublezi de două ori într-un an alocațiile pentru copii", a punctat Ludovic Orban.
De evoluția economică depinde și majorarea pensiilor. Întrebat dacă acestea vor crește cu 40% din septembrie, Ludovic Orban a răspuns că "nu e 100% (sigur - n.r.) asta".
"Banii sunt prevăzuți, dar totul depinde de cum evoluează economia, dacă reușim să asigurăm un trend economic solid, o creștere economică consolidată, să relansăm investițiile, să îmbunătățim colectarea", a detaliat premierul.
El a acuzat PSD că "a făcut varză legea pensiilor", crescând "din burtă" punctul de pensie și creând "o vraiște generalizată". Ludovic Orban a precizat că impactul bugetar în privința creșterii pensiilor este de aproximativ 16 miliarde de lei în acest an, în 2021 este în jur de 150 de miliarde, iar impactul pe 2022 duce spre 180 de miliarde.
"Vom crește pensiile cu siguranță, dar nu vom lua o decizie care să afecteze evoluția economiei pe termen lung Vom crește și alocațiile, vom încerca să asigurăm o creștere cât mai mare. (...) Sper să nu vină și o criză economică. Ne va pune într-un impas extrem de grav, pentru că în ultimii 3 ani s-a dezechilibrat grav economic românească", a declarat șeful Executivului.
Guvernul a decis în ultima ședință să amâne intrarea în vigoare până la 1 august a legii privind dublarea alocațiilor pentru copii.
Taguri
Articolul anterior 150 de persoane arestate în cadrul unei mișcări ecologiste
Articolul următor Incendiu puternic pe un remorcher

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei