Liberalul Ludovic Orban a fost pus sub control judiciar. El a declarat că nu îi este teamă de întâlnirea cu procurorii, argumentând că tot ce a câștigat a câștigat prin munca sa și cu respectarea legii.
- Publicitate -
Ludovic Orban a declarat că procurorii au luat măsura controlului judiciar în privința lui, pe o durată de 60 de zile.
El a spus că are calitatea de inculpat într-un dosar de corupție și că procurorii i-au adus la cunoștință obligațiile impuse prin măsura controlului judiciar. Orban a refuzat să facă precizări privind ancheta.
Liberalul a anunțat că își retrage candidatura la Primăria București. Acesta a mai anunțat că își dă demisia din funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților și din funcția de prim-vicepreședinte al PNL.
"Deocamdată nu am dezamăgit pe nimeni", a spus Orban. "Când am venit nu știam de ce am fost chemat", a adăugat el.