Duminică, 07 Iunie 2026

Ludovic Orban: Suspendarea exporturilor de cereale nu se aplică și spre țările din Uniunea Europeană

de Cuget Liber Luni, 13 Aprilie 2020 334 1 min citire
Ludovic Orban: Suspendarea exporturilor de cereale nu se aplică și spre țările din Uniunea Europeană
Premierul Ludovic Orban a declarat, ieri, că suspendarea, pe perioada stării de urgență, a exportului de cereale și a altor produse agricole nu se aplică și spre țările din Uniunea Europeană.
"Tocmai pentru a nu intra în criză alimentară am luat această decizie. Am evaluat, pe baza informațiilor pe care le-am primit de la Ministerul Agriculturii, situația stocurilor pe anumite produse agricole și pentru a garanta faptul că va exista o cantitate suficientă de grâu, de porumb, de floarea soarelui sau produse derivate, am luat decizia, pe perioada stării de urgență, să interzicem exportul. Nu exportul spre țările Uniunii Europene, vreau să fac această precizare, pentru că, din păcate, s-a transmis greșit informația, noi nu am interzis și nici nu putem interzice exportul în țări din Uniunea Europeană, suntem parte a Uniunii Europene, unde există libertate deplină de circulație a persoanelor, a mărfurilor, ca atare, interdicția nu se referă la exporturile către țări din Uniunea Europeană, ci către țări care nu fac parte din Uniunea Europeană", a declarat Ludovic Orban, la Antena 1, întrebat dacă România este în pericol să intre într-o "criză de pâine" după ce s-a luat decizia interzicerii exportului de cereale.
El a subliniat că interdicția este una temporară, aplicabilă pe perioada stării de urgență și a fost luată pentru a garanta că niciunui român să nu-i lipsească de pe masă pâinea și alte produse alimentare.
Reamintim că ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunțat, joi seara, că în perioada stării de urgență se va suspenda exportul pentru grâu, orz, ovăz, porumb, orez, făină de grâu, soia, ulei de semințe și zahăr.
Taguri
Articolul anterior Soția le știe pe toate!
Articolul următor PSD, mesaj pentru Guvern: "Luați urgent măsuri pentru contracararea secetei"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei