Luni, 08 Iunie 2026

LUMEA POLITICĂ, ÎN DOLIU. Fost președinte de Consiliu Județean, găsit spânzurat

de Cuget Liber Marţi, 06 Decembrie 2016 2098 < 1 min citire
LUMEA POLITICĂ, ÎN DOLIU. Fost președinte de Consiliu Județean, găsit spânzurat
Un cunoscut politician a fost găsit mort în această dimineață. Este vorba despre Gheorghe Buică, fost vicepreședinte al Consiliului Județean Olt, care a fost găsit spânzurat, azi, în jurul orelor prânzului.
Corpul neînsuflețit al politicianului a fost găsit de fiul său, care a sunat la 112 după ce încercat în zadar să îl salveze. Tragedia s-a petrecut în comuna Slătioara.
Echipajele sosite la fața locului au constatat decesul, considerând că nu mai e cazul să inițieze manevrele de resuscitare.
"Nu s-a mai efectuat resuscitarea, s-a estimat că decesul survenise în urmă cu vreo două ore", a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Olt, medicul Marian Furtună, potrivit Adevărul.Gheorghe Buică a ocupat postul de vicepreședinte al Consiliului Județean Olt în perioada 2004-2008, fiind la acel moment membru al Partidului România Mare. Ulterior a mai continuat câțiva ani activitatea politică în cadrul Partidului Democrat Liberal (PDL), cu susținerea acestui partid fiind numit pentru o perioadă (până în 2010) director al Companiei de Apă Olt. În ultimii ani a dispărut, în schimb, din viața publică, ocupându-se de afacerile familiei (o rețea de farmacii și magazine de feronerie).
Taguri
Articolul anterior Euro a cedat 0,04% în lupta cu leul
Articolul următor Sute de locuri de muncă vacante la Constanța. Iată ce se caută

Comentează știrea

eu
6 decembrie 2016
In tiltu...

... scrie presedinte, in articol vice. Sunteti penali! Spanzurati-va cu totii ca si-asa o sa muriti de foame!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei