Duminică, 07 Iunie 2026

"M-aș duce în vizită la Moscova, dar deocamdată nu am nicio invitație"

de Carmen MOCANU Marţi, 18 Iunie 2013 90 < 1 min citire
"M-aș duce în vizită la Moscova, dar deocamdată nu am nicio invitație"
Președintele Traian Băsescu a declarat că ar merge într-o vizită oficială la Moscova, însă deocamdată nu are nicio invitație, el arătând că este prematură inclusiv o discuție privind o vizită la București a omologului rus, Vladimir Putin:
"Deocamdată nu am nicio invitație, îmi pare rău. M-aș duce. Dar merge ministrul de Externe săptămâna viitoare pentru o întâlnire cu ministrul de Externe Lavrov. Eu cred că sunt pași înainte și în intrarea și într-o colaborare politică, nu numai economică, pentru că economic Rusia este foarte prezentă în România", a declarat președintele Băsescu într-o conferință de presă, întrebat când va merge într-o vizită în Rusia.
Totodată, întrebat despre o vizită a președintelui Putin la București și dacă va fi adresată o invitație în acest sens de către ministrul de Externe, Titus Corlățean, cu ocazia deplasării la Moscova, Băsescu a răspuns că este prematură o astfel de discuție. El a adăugat că rămâne de văzut dacă Putin va face o vizită la București până la terminarea mandatului său la Cotroceni în 2014.
Taguri
Articolul anterior Ferdinand Nagy, ambasador al României în Muntenegru
Articolul următor Cum a ajuns un DEPUTAT PDL de CONSTANȚA CRIMINAL INTERNAȚIONAL

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei