Duminică, 07 Iunie 2026

Gabriela Firea, atac la Guvernul Grindeanu: "Mă îngrijorează dacă premierul nu mai are timp să se consulte cu președintele partidului"

de Carmen MOCANU Marţi, 06 Iunie 2017 248 1 min citire
"Mă îngrijorează  dacă premierul nu mai  are timp să se consulte  cu președintele partidului"
Vicepreședintele PSD, Gabriela Firea, a declarat, ieri, că se preconizează o evaluare a activității guvernamentale și că este posibil să aibă loc o remaniere a Guvernului, adăugând totodată că este îngrijorată dacă premierul nu mai are timp să se consulte cu președintele partidului.
"Adevărata relație dintre președintele Liviu Dragnea și premierul Sorin Grindeanu o știu numai ei doi. Nu avem cum să știm noi, ceilalți, sută la sută adevărul. Mi-aș permite să parafrazez, privesc și eu cu atenție și îngrijorare faptul că domnul președinte a spus că premierul nu se mai consultă la fel de des cu el ca la început, când a preluat mandatul, și că nu se mai întâlnesc la fel de des. Clar că este adevărat, ce motive ar fi avut președintele să dezinformeze? Motivele pentru care sunt în această situație nu le cunosc, dar mi-aș dori să le știu, mă îngrijorează dacă premierul nu mai are timp să se consulte cu președintele partidului, având în vedere că este un guvern politic", a spus Gabriela Firea.
Ea a arătat că, în această perioadă, se realizează o evaluare a activității guvernamentale și că este posibil să aibă loc și schimbări, întrucât sunt și miniștri care au o activitate foarte bună, și a nominalizat-o pe Sevil Shhaideh, dar și ministere care nu au avut o activitate foarte susținută.
Taguri
Articolul anterior "Legea salarizării bugetarilor și-a pierdut echitatea și caracterul unitar"
Articolul următor Case pentru nevoiașii din Cumpăna, construite de motocicliști

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei