Ministerul Afacerilor Externe (MAE) analizează, pentru reducerea cheltuielilor instituției, și reducerea și restructurarea numărului de reprezentanțe ale României în străinătate, se arată într-un răspuns semnat de ministrul Teodor Baconschi și trimis la o interpelare a unui senator, notează Mediafax. "În prezent, posibilitatea reducerii numărului de reprezentanțe ale României în străinătate este în stadiul de analiză la nivelul factorilor de decizie din cadrul ministerului și, în momentul în care o hotărâre finală va fi adoptată, aceasta va fi comunicată public", se menționează în răspunsul ministrului.
- Publicitate -
Pe de altă parte, o serie de măsuri de austeritate adoptate de Ministerul de Externe sunt prevăzute într-un alt răspuns semnat de Teodor Baconschi și transmis, de această dată, în urma unui interpelări a deputatului PDL Mihaela Stoica, referitoare la restructurarea instituțiilor din subordinea ministerelor.
Potrivit răspunsului semnat de ministrul Baconschi și transmis în timpul vacanței parlamentare, numărul de posturi reduse din cele patru instituții din subordinea MAE - ANCEX, Institutul Eudoxiu Hurmuzachi, Institutul Diplomatic Român și Comisia Fulbright - a fost de 86. Totuși, nu au fost persoane disponibilizate din aceste instituții, "fiind identificate alte formule de încadrare a personalului în numă-rul total redus de posturi alocate fiecărei instituții".