MAI: Decizia pentru aderarea României la spațiul Schengen va fi una politică

de Cuget Liber Miercuri, 21 Septembrie 2011 2616
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Administrației și Internelor, Marius Militaru, a declarat, astăzi, că România îndeplinește toate clauzele de aderare la spațiul Schengen, însă decizia va fi una politică."România îndeplinește din punct de vedere tehnic toate cerințele impuse de Uniunea Europeană. Decizia care va fi luată mâine la Bruxelles va fi una politică", a spus Marius Militaru. Acesta a precizat că la toate întâlnirile pe care ministrul Traian Igaș le-a avut cu oficiali europeni a fost asigurat de îndeplinirea punctuală a cerințelor impuse de Uniunea Europeană pentru aderarea României la Schengen. Surse diplomatice au declarat astăzi pentru France Presse că cererile de aderare ale României și Bulgariei la spațiul Schengen vor fi respinse mâine din cauza opoziției a două state, urmând ca dosarul să fie trimis liderilor statelor membre la summitul din octombrie. Miniștrii de interne din cele 22 de state ale UE care sunt în spațiul Schengen vor trebui să se pronunțe asupra cererilor de aderare, mâine, în prima zi a reuniunii Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI) de la Bruxelles, informează Agerpres.ro.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei