Președintele PRU, Bogdan Diaconu, a anunțat, ieri, că mai mulți parlamentari s-au înscris în Partidul România Unită, printre aceștia aflându-se și deputatul Sebastian Ghiță.
- Publicitate -
"Domnul deputat Sebastian Ghiță s-a înscris în PRU. Și îi urez bun venit în echipă și sunt convins că este un mare câștig pentru echipa PRU, pentru construcția politică pe care o să o prezentăm și o să o ducem la maturitate până la alegerile parlamentare", a spus Bogdan Diaconu.
Președintele PRU a mai arătat că îl așteaptă și pe fostul premier Victor Ponta să se alăture acestei construcții politice.
"PRU îl așteaptă și pe Victor Ponta să ni se alăture. Credem că împreună vom avea succes în aceste alegeri parlamentare. PRU va face pragul electoral, iar cu Victor Ponta va depăși 15% la toamnă. Eu am spus, îl consider pe Victor Ponta cel mai bun prim-ministru al României de la I.C. Brătianu încoace. Orice om politic sănătos la cap și l-ar dori pe Victor Ponta în partidul lui și în fruntea partidului lui", a spus Diaconu.
Totodată, el a mai adăugat că și deputatul Mihai Sturzu s-a înscris în Partidul România Unită, dar și deputații Cristian Rizea și Ion Eparu, precum și senatorul Daniel Savu.