Coridorul sudic de gaze va duce, cu certitudine, la reconstrucţia Ucrainei, a declarat luni premierul Marcel Ciolacu.
- Publicitate -
Şeful Executivului de la Bucureşti a participat la Trilaterala România - Bulgaria - Grecia, care s-a desfăşurat la Varna, eveniment la care au fost prezenţi şi reprezentanţi ai Comisiei Europene.
„Suntem la a doua întâlnire, toţi trei, după ce am avut o întâlnire la Atena, acum ne-am întâlnit toţi trei, din nou, la Varna. Mi-aş dori mult ca următoarea întâlnire să fie în România. De această dată am avut invitat şi pe domnul prim-ministru al Republicii Moldova, dar nu a putut să vină şi a venit domnul ministru al Energiei. Şi, cu adevărat, prezenţa comisarilor europeni la această întâlnire arată importanţa strategică a coridorului sudic şi a coridorului vertical de gaze. Interconectarea în acest moment este secretul unor servicii mai bune, unor preţuri mai bune pentru cetăţenii pe care îi reprezentăm şi, nu în ultimul rând, acest coridor sudic va duce, cu certitudine, la reconstrucţia Ucrainei", a afirmat Marcel Ciolacu.