Duminică, 07 Iunie 2026

Marian Cruşoveanu: „Nicolae Ciucă este un om de onoare şi credinţă”

de Mircea GHIȚĂ Luni, 16 Septembrie 2024 157 < 1 min citire
Marian Cruşoveanu: „Nicolae Ciucă este un om de onoare şi credinţă”
Secretarul general al PNL Constanţa, deputatul Marian Cruşoveanu, a fost prezent, la sfârşitul săptămânii trecute, la şedinţa Consiliului Naţional PNL, care a avut loc la Bucureşti.
Acesta a transmis un mesaj clar de susţinere pentru candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă.
„În ședința Consiliului Național, am transmis un mesaj clar și hotărât: PNL este unit și mobilizat în jurul candidatului nostru la alegerile prezidențiale, Nicolae Ciucă. Împreună, suntem convinși că vom câștiga și vom duce România pe calea corectă, a prosperității și a libertății.
Nicolae Ciucă este un om de onoare și de credință, care și-a dedicat viața slujirii țării. Prin fapte concrete, a demonstrat loialitatea și angajamentul său, fie în teatrele de operații sub drapelul României, fie ca prim-ministru, când a pus bazele unei creșteri economice solide, susținută de investiții durabile.
România nu își poate permite acum un președinte care învață din mers sau care are nevoie de pregătiri suplimentare. Țara noastră are nevoie de un lider pregătit, capabil să își asume această responsabilitate din prima zi de mandat”, a transmis Marian Cruşoveanu.
Taguri
Articolul anterior Marcel Ciolacu: „România va continua să contribuie activ la consolidarea Uniunii Europene”
Articolul următor PMP şi Forţa Dreptei, alianţă pentru alegerile parlamentare şi prezidenţiale

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei