Duminică, 07 Iunie 2026

Marian Lupu ar putea fi viitorul președinte al Republicii Moldova

de Cuget Liber Vineri, 14 August 2009 206 < 1 min citire
Negocierile pentru elaborarea algoritmului de guvernare a coaliției constituite din cele patru partide necomuniste intrate în Parlamentul de la Chișinău, continuă în condiții de maximă discreție, ceea ce nu înseamnă că prin presa moldoveană nu circulă zvonuri.
Cei patru lideri ai Alianței pentru Integrare Europeană evită să facă publice detalii din cadrul negocierilor pe marginea împărțirii funcțiilor și principalelor poziții în stat, urmând să facă anunțuri oficiale săptămâna viitoare. Totuși, zvonuri tot mai insistente arată că președintele PD, Marian Lupu, ar putea fi viitorul șef de stat, președinția Parlamentului urmând să revină șefului Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat, iar Guvernul – Partidului Liberal, condus de Mihai Ghimpu.
De aproape o săptămână, de la constituirea AIE, liderii acesteia, dar și experți din cadrul partidelor se întâlnesc zilnic pentru discuții cu ușile închise. Totuși, atmosfera la negocieri pare să fie colegială și chiar prietenească, iar liderii partidelor, în declarațiile pentru presă, dau asigurări că există o înțelegere perfectă între ei și că în urma consensului va rezulta o guvernare democratică durabilă, fără o coalizare cu comuniștii.
Articolul anterior Ludovic Orban susține că Ministerul Turismului nu a avut bază legală pentru cheltuielile pe publicitate
Articolul următor Polițiștii vor intra în concediu fără plată toți de-odată, în ziua alegerilor prezidențiale

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei